Scorbura

”Sunt nefericit”.

Dureroasă concluzie. Greu de purtat tocmai pentru că nu o poate spune nimănui. Nu o recunoaște nici în fața oglinzii, decât dacă e singur, în spatele ușii închise cu zăvor solid.
Ce traume a putut să trăiască habar nu am, dar să nu mai poți avea încredere în oameni trebuie să fie cumplit. Să trebuiască să afișezi satisfacție, mulțumire de sine, când ești pustiu pe dinăuntru e alienant. Poză. Salvarea aparențelor. Să fii în rând cu lumea, să te miști în standardele acceptate/etalate de mediul pe care îl cunoști. Știi că ești ALTFEL, dar nu-ți mai poți asuma decât ceea ce îți gâdilă orgoliul, te plasează undeva deasupra capetelor altora. E musai să fii și cu moț. Dar tocmai moțul te înregimentează!
Mai știi cine ești? Unde și când te-ai schimbat? De ce?

Cine poate spune dinainte că deciziile luate sunt bune, pentru sine și pentru ceilalți? Lucrurile nu merg niciodată ață, după plan. Nimeni nu poate fi totdeauna ”egal cu sine”. Crești și descrești. Te împiedici sau te împiedică. Ai obosit! Dacă te-ai acrit sau ai prea multe vânătăi, ce faci? Te mulțumești să așezi un plasture strâmb sau judeci cum de ai ajuns aşa?
Devierile, erorile atrag după sine căutarea vinovatului, c-așa merg lucrurile la noi. Niciodată cu fapte și argumente (astea sunt doar fațadă vopsită prost), totdeauna pe jugulara ”dușmanului”. Atacul și riposta au o notă personală, capătă o față pe care ajungi să o urăști și vrei să o distrugi. Nu ai greșit tu, ci obligatoriu partenerul.
Ca să poți supraviețui trebuie să-l anihilezi. Absorbi puterea prin toți porii. Abia atunci te mai simți viu. Dar ești slab și nemernic, neputincios și fals față de tine.

Iubește-te! Mai poți?

Ce faci când întălnești rezistență ? Apuci poziția struțului! Fugi! Negi! Apoi, când îți vine bine pe chelie, scoți bâta pitită bine la spate și dai în cap cui ți-a cășunat. Să nu mai îndrăznească vreodată să îți zdruncine precarul echilibru sufletesc. Cum să îți pună la îndoială valoarea umană ? Morala impecabilă ! Cine îndrăznește? Încerci să te aduni de jos, apucând cu mâna tremurândă masca scăpată în noroi. Nu mai poți trăi fără mască. O așezi bine pe față până te contopești cu ea și zâmbești sub lumina reflectorului într-o nouă poză ipocrită.
Cine n-are încă ochi de sticlă vede doar un lemn vechi, chinuit de cari. Ai ajuns o scorbură, din stejar solid ce-ai fost!
Arderea purifică.

Numai cât am încercat să înțeleg, observând, așezându-mă în mintea răsucită și sufletul chinuit a unui astfel de om m-a cuprins disperarea. Frige!
Am încercat să ard toată urăciunea, simțind că merită. Oare?

Meserie

Am încercat să înregistrez o emisiune de pe un post local. O reluare e drept, dar subiectul mă interesa. Cum n-am apucat din prima, zic să înregistrez măcar acu', dacă tot e duminică şi program de voie. Prima parte a mers. Din a doua parte...hopa, probleme. Imagine era, sonor era, ba chiar mai mult. Se suprapunea peste vorbitor ditamai întrecerea de counterstrike (aşa-i că am nimerit-o?). Şi trăgeau măi vere, de ziceai că-s în Libia. Semn sigur că cel din studio se plictisea nevoie mare ori era Napoleon nr. 2 şi făcea şapte chestii în acelaşi timp. De-a dracu au tăiat şi transmisia după zece minute, fiind probabil o ambuscadă pe counter, ce nevoie mai era de restul...
Profesionalism grupa mare.
Acu', nu ştiu ce să zic. Ori aveau ceva cu invitatul (oricum combinaţia era de maaaaare efect), ori nu îi doare nici în cot de meserie. Fiind şi eu într-o situaţie asemănătoare (mie, cel puţin, mi-a pierdut înregistrarea cu totul...mulţumesc Florin pt asta) îmi vine să râd şi să plâng în acelaşi timp. Uite că a murit şi capra vecinului, mă rog, a postului concurent.
A auzit cineva de zicala „meseria e brăţară de aur”? Nuuu.. acu doar se poartă lănţoiul. Meseria e pentru fraieri.

Mister Mustăcilă

Concluzii la târg

Aşa cum se plângeau organizatorii, rămâne în continuare un 10% needucabil.
Concesia pe care au fost nevoiţi să o facă (de fapt, din prea mult bun simţ) a fost reprezentativă pentru acel segment de public care se opreşte la tot ce sclipeşte. Preferinţele doamnelor, unele cu pretenţii, pentru bijuterii de tot soiul, dar care nu se încadrează în tradiţia noastră populară s-au regăsit în vânzări. Nu au avut aşa mare căutare podoabele din ceramică sau mărgeluţe şi împletituri, cât au avut pietrele semipreţioase în gablonţuri. De asta şi cei care s-au băgat singuri în seamă au ţinut morţiş să fie primiţi. Exista cerere.

În general însă cererea şi oferta au fost bine racordate. Meşterii au venit cu o ofertă mai bogată ca oricând, iar publicul s-a orientat către produsele cele mai valoroase. După buget.
Târgul poate fi considerat un act cultural şi educaţional reuşit.

tot de acolo

Tot de la T\rgul de Gustar

Foto de colecţie

Relu cu meşterul Dudanu, la întrecerea căciulilor. A cui e mai...înaltă?

Târg de Gustar, continuare

Din realizările plastice ale meşterului Diaconu, deosebit de expresive, în registrul râsu' – plânsu'.
Acestea mi-au plăcut teribil.

nu lipseşte oaia neagră

La pomul lăudat?

S-a încheiat Târgul de Gustar

S-a încheiat Târgul de Gustar, ediţia a II-a, Roman, august 2011

Foto de la deschidere

Chestia cu „nu sunt bun, sunt foarte bun” e contagioasă. Unora le stă bine, dar când o vezi scăpată în ograda proprie, te dă pe spate. Oleacă de modestie în plus nu strică, domnule.
Nu de alta, dar ipostaza de mai jos (de altfel foarte realistă) nu e indicată.

Live and let die

Să ne raportăm la o dilemă. Contemporană. Să crăpi tu ca să se simtă celălalt bine (în oricare din variantele care pot să îi treacă prin scufiţă) ori să trăieşti cu angoasele tale şi să-l laşi să moară liniştit, pentru că oricum şi-a făcut-o cu mâna lui?
Creştineşte ar fi să întorci şi obrazul celălalt şi să stai ca prostu', încasând pumni şi picioare, cât poate da. Varianta are o hibă, derivată din faptul că nu oboseşte uşor, nu se mai satură să îşi bată joc de tine şi o să dea în continuare, neînvăţând nimic din atitudinea ta.
Varianta cealaltă, cu rădăcini mai vechi în timp, ar fi să îi răspunzi la fel, pentru fiecare măgărie, răspunzând cu o copită.
Nu sunt un bun creştin. Dixit.

Sondaj de opinie subiectiv 100 %

Tema e inspirată din natură


Unde se potriveşte un bătrânel pervers?

Opţiuni de răspuns:
1. în politică (doar că e concurenţa mare şi mai are nevoie de voturi)
2. în cultură (e greu... trebuie să fie recunoscut ca atare şi să se menţină. Nu merge doar cu afirmaţii de tipul „am cu ce, mă, am cu ce”)
3. la funduleţul nepoţilor (varianta ideală, oricum mai aproape de natură decât primele două)
4. în altă parte (aici lăsaţi imaginaţia să zburde)