Nu comentez despre politică. N-am nici o aplecare, la ora asta, spre număratul voturilor, nici spre rezultanta democratică. Mi-am amintit de un fost paznic, cu fire aprigă îndeobște și cu ușoare nostalgii când își amintea de tinerețe. Acu' ce să zic... o singură slăbiciune avea, anume să se laude cu potența cotidiană – minim 16 numere. Trăgând cu urechea pe la știrile din zilele trecute, nu mi-am putut abține un zâmbet regăsind aceeași meteahnă și la alții, doar că la respectivii numerele erau mai puține (deh...anii trec și lasă urme) și potența actului cultural nu se măsoară la kilogram și nici la litru. În rest totul e la superlativ. Bravo!
P.(Î).S. Să nu mai zică unii că sunt rea... că mă foiesc în pat la noapte, nedormind de grijă!
