Să te înscrii drept membru într-o reţea profesională, dând datele de contact ale instituţiei angajatoare este un act de curaj în România contemporană.
Din prima trebuie să fi avut o activitate în spate şi să fii recunoscut în breaslă. Dacă nu ai, mai bine stai cuminte, Cristofor.
Din a doua implici instituţia la care lucrezi şi care are un trecut valoros în spate şi un prezent la care contribuie mai mulţi truditori. Dacă tu eşti o nulitate, faci instituţia de tot râsul (sau plânsul...după caz).
Aceste două direcţii presupun, înainte de orice interese personale, măcar realism şi responsabilitate.
Dacă ai ajuns în fericita situaţie de a fi angajat la instituţie şi nici tu nu ştii cum ai reuşit, darămite cei din jurul tău şi mai pupi şi o funcţie (aici numai Dumnezeu ştie cum s-au creat circumstanţe favorizante şi tot El trebuie să te ierte pentru nemăsuratul tupeu) NU SE POATE, dar chiar NU SE POATE să te înscrii sub numele de Georgel Instituţie Petrescu.
Dacă tot ai comis cretinia asta şi au râs cu toţii de tâmpenia ta... faptul e consumat. Dar ar fi cazul să te reevaluezi puţin şi să cauţi loc de muncă unde nu-ţi cere nimeni să deschizi gura ori să pui pixul pe hârtie. Nu de alta, dar ne crapă la toţi obrazul de ruşine că stăm în preajma ta.
Iar eu, personal, fac trimitere la o postare anterioară, respectiv la avatar
“http://www.destinvalah.ro/?p=929, link pt articolul Dispreţul faţă de omul inteligent
din care motto/ul: “In cultura, domnule, noi nu admitem decât români proşti sau foarte proşti, cu condiţia să fie cât mai mari lichele.” (Aurel Baranga către I.D.Sîrbu, în «Jurnalul unui jurnalist fără jurnal») [
