Sponsori

joi, 6 septembrie 2012

Bancul cu gâsca

M-am hotărât! Am să mă învârt de trei ori pe călcâie, ca în basm, să mă transform în gâscă, personaj de banc! (nu doar aşa de fiţă, ci ca să se simtă alţii bine). Să nu pricep din prima (nici a doua, nici a treia...), să discutăm pe-alături, de pamplezir, cu joacă de cuvinte din care vânătorul să se aleagă cu satisfacţia deplină şi gâsca cu moralul sus. Acum, din jocul asta, recunosc am învăţat că gâsca, trăncănind prea sincer, lăsându-şi penele la jumulit, are doar de suferit. Degeaba, înainte de-nvârtit, a scotocit ... dacă pana şi-a pârlit. Notă din subsol: Ar trebui să ataşez o nouă rubrică, la categoria “gâsca mea e mai faină ca a ta” )

Sarcasm matinal

Profunzimea cântării lui Vijelie stârneşte deplina mea admiraţie. Ce versuri cu parfum! Ce mesaj sublim! La fel alte creaţii expandate din aceasta, ritmate, cu „didicaţie”, vorba unor specimene radiodifuzate la rubrici de profil. Aduse din codiţă de sensibila poetesă(de altfel, cu multă precizie, citează cu italice minunatele versuri ce i s-au întipărit în creieraşul supraexcitat de la atâtea manele) a prezentului obscur, dorindu-şi, draga de ea, asortarea la client. Iar bietul cititor, auditor sau interlocutor se tembelizează progresiv, pierzându-se în extaz. Drept e că nu-s prea mulţi.

Zarzavatul iubirii

Nici eu nu pot crede că asociez cele două cuvinte. Totuşi, cum mă exprim doar în proză, cu deplină libertate, iată că am comis barbaria. Mă doboară să văd transferul de personalitate de la legumele, banalele, nelipsitele, inevitabilele susmenţionate către persoane peste care dai, absolut întâmplător în viaţă. Înainte de a purcede la consideraţiile proprii asupra sintagmei, precizez ritos că nu-s împotriva prezenţelor feminine, de nici un fel, calibru, ton, semiton şi ce-or mai fi... Mai ales dacă sunt blânde, delicate, gingaşe atingeri perechii lor de viaţă. Fiecare doarme pe ce şi-a aşternut. Oricine are gustul său. Drept inalienabil, nerevizuibil, intangibil al bărbatului să stea cu zarzavatul. Dar, avocat pro bono al acestuia, scriu în raportul final la dosar, cu peniţă ascuţită, că zarzavatul e bun la supă, ciorbe, alte variante de meniu. Susţine deci funcţionarea zilnică a organismului, mai puţin ceea ce-şi doreşte zarzavatul, recte să pară fulg, rază, străfulgerare de lumină, de credinţă şi idei. E plată, lineară în preaplinul sentiment, fără adâncime, fără pisc (cu plisc) şi veşnic speriată că-şi va mângăia singură ridurile peste 20 de ani (citise pe Dumas). În numele preasfintei ei iubiri calculate, socotită pe abac. Linişteşte-te Domniţă, un înger veghează totdeauna asupra firilor subţiri! Iar cele care nu-s, nici pe departe, zarzavat, legumă nu pot concepe să fie alăturate ciorbei care dă în clocot. Morala: nu judeca pe alţii după propria măsură, mai cască ochii tăi frumoşi (nu şi gura), adânci ca două tăuri şi vezi că lumea nu-i ca tine, nu-i finită, n-a început ieri şi nu se sfârşeşte astăzi. Poate mâine...