Sponsori

duminică, 16 septembrie 2012

Ce deştepţi suntem pe bloguri!

După o alergare rapidă prin/ printre/ peste bloguri încep să aşez în ordine consideraţiile finale (Câteva precizări asupra .... ar fi sunat în limbajul de lemn al specialistului de anţắrţ). Cum toate jurnalele online, indiferent de intenţii, preocupări, talent sau întindere conţin indicii asupra posesorului mă gândesc câtu-i ţara de bogată! Dacă mă raportez la segmentul tineret optimismul e maxim. Au tot timpul să crească. Tinerilor le stă şi bine. Au credibilitate. Pentru bătrânetul cu talente în bloggerit e altceva. Puţini îşi asumă propria identitate în spaţiul virtual, dar poposesc des, cu tolba plină de înţelepciune de dat la export, amăgindu-se că se (re)crează pe sine. Nu vreau să mă pierd în amănunte (sunt abia la început) da' sunt unii mai ....valabili decât alţii. Nu numai pe blogurile proprii, dar şi pe ale celorlalţi. Nu mai departe azi (deh ...e duminică, liber la hălăduit) am prins de coadă o intervenţie de pus la punct greşelile tineretului prea puţin informat. Doct! Dacă s-ar gândi şi ceilalţi să facă la fel, în reciprocitate, ar zdrenţui creaţiile „originale” în coadă de peşte afumat, tot de prin spaţiul virtual, puse de savantii de ocazie. (aici ar merge un fluierat de cartier... vezi-ţi bă de meseria ta! Dar cum sunt o fiinţă delicată mă abţin... ) Nu spun că e un lucru rău corectura unei informaţii mai puţin exacte, dimpotrivă. Doar că numai cei fără bibliotecă (ori care o ţin degeaba... că-s prea multe cărţi pe acolo şi greu de scos din raft) îşi construiesc cultura generală pe goagle, bloguri sau facebook. Mă gândesc, cu indulgenţă, că sunt unii care au scuze, vor să compenseze lipsurile de afectivitate din viaţa reală, vor să formeze cercuri de pasiuni şi interese în spaţiul virtual. Dacă nu reuşesc să le transforme în voturi (nu like-uri date aiurea-n tramvai) geaba!
mda, ar fi trebuit sa fie o coada de peste aici, dar asez delicat imaginea toata, oricum se prinde toata lumea ... P.(I).S. atâta timp cât îşi ascund identitatea pe net or fi conştienţi de nota de ridicol? De aceea nu-şi promovează talentele ce dau pe-afară în cercurile de specialitate? Da' nu specialişti cu ONG propriu, bun pentru pupat reciproc in .... La Academia Română monşer!