Sponsori

joi, 10 februarie 2011

Reconversie urbană

În cartierul muncitoresc, vestigii ale perioadei de industrializare forțată a Romanului.


Zonă extrem de populată, mai nou și cu cei care, împinși de pauperizare caută periferia, fiind o manifestare a diferențierilor sociale și economice ale timpului nostru.



În trecut, categoriile de populație care dispuneau de un potențial economico – financiar consistent se mențineau în zona centrală a orașului. Statutul social și imperativele afacerilor îi țineau aproape pe romașcani de primărie, tribunal, spațiile cu destinații comerciale ș.a. Zona centrală era căutată și de aceea predispusă la speculații imobiliare. Clădirile aflate în această zonă reprezentau o atracție, o sursă sigură de profit, astfel încât nu sunt puține cazurile în care erau cumpărate și apoi revândute la scurt timp.
Construcțiile noi în această zonă erau destul de rare, spațiile fiind deja repartizate, păstrându-și aspectul elegant și grădinile cu întindere considerabilă. La periferie se instalau noii veniți, cei din spațiul rural ori din alte centre urbane.



Astăzi atât periferia cât și centrul orașului s-au aglomerat, amestecându-se spațiile de locuit cu cele comerciale ori administrative, după cum se întrepătrund și categoriile de populație. Grădinile dispar într-un ritm accelerat, construindu-se casă lângă casă.




Căsuțele cochete, bine îngrijite, păstrându-și încă un spațiu – grădină se apără simbolic cu sârme ghimpate de invazia noului.






Lipsa orizontului cultural și ignorarea tradiției orașului își pun amprenta asupra ambientului și, din păcate, asupra vieților noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu