Sponsori

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Ne scuzaţi ca susţinem cultura

Dintr-o miscare a degetului se “anulează” munca unei echipe. Instituţii şi personalităţi cu prestigiu ştiinţific ajung in discuţie cu degetul lui muc cel mic (se ştie cine… personajul din poveste care capătă acces la feregea, toiag şi imineii fermecaţi), care are putere de decizie asupra circulaţiei fondurilor comunităţii locale.
În strădaniile de doi ani de a aduce in Roman o valoroasă, unică manifestare ştiinţifică, importantă nu doar in circuitul de specialitate, ci şi pentru ridicarea gradului cultural al romaşcanilor se interpune interesul sau pur si simplu neştiinta unora (ca să le acordăm prezumţia de nevinovăţie, deşi gura păcătosului a scăpat-o în direct).
În această direcţie ar fi de spus că manifestarea din toamnă, conferinţa naţională de antropologie urbană, ale cărei studii se regăsesc în volum, a fost foarte bine manageriată, astfel încât să fie realizată din fonduri private, prin sponsorizări şi donaţii venite din partea tuturor celor capabili să înţeleagă importanţa actului cultural, indiferent de orientarea politică (şi apropos tot ONG-ul cu pricina a fost cel care a dus greul organizării). S-a reuşit acest lucru.
Solicitarea de fonduri de la CL pentru editarea volumului (mai puţin de jumătate din costul cărţii) intenţiona doar RESPONSABILIZAREA decidenţilor locali în cultură. Şi bine s-a procedat, pentru că în acest fel am văzut clar cine, ce şi cum, dar mai ales de ce. Bravos naţiune cu aşa valori locale.

Un comentariu:

  1. Nu trebuie sa dezamagiti,mergeti mai departe viata o sa va ofere multe surprize,unele pozitive de la persoane la care nu te astepti.Cei care "conduc" acum destinele Romanului sunt vremelnici si demni de tot dispretul nostru daca vor continua sa ignore demersurile si asa destul de firave in actul cultural.Dar e bine ca isi dau arama pe fata acum in an preelectoral ca romascanii sa-i trimita la lada de gunoi a istoriei.Sincer eu va admir pentru ceia ce faceti si cred ca sunt destui romascani ce va apreciaza munca si stradaniile deloc usoare in a veni in intampinarea noastra de fiecare data cu ceva nou.Un sfarsit de spatamana cat mai placut va doresc si primavara sa infloreasca in inimile voastre si acelor dragi.
    Cu stima,
    P.Stanciu

    RăspundețiȘtergere