Sponsori

joi, 11 octombrie 2012

Jocuri ale (i)maturităţii

Răspuns la nominalizarea cu fundiţă 1. Cat timp ai putea sa stai fara telefon mobil si internet? Tot restul vieţii! Asta dacă fug de acasă şi mă las de servici. 2. Ce ai alege intre a fi tuns chel sau a avea parul albastru? Cred că mi-ar sta bine rasă în cap. Păcat că nu-s bărbat(ă), că-mi lăsam şi barba lungă să crape cei de la ZZ Top. 3. Care a fost cea mai haioasa intalnire, si aici ma refer la un date ? Nu mi-am dat niciodată întâlniri. Nu pierd vremea cu prostii. Mă uit şi acum la Bugs Bunny. De aia-s măritată de 14 ani…and counting 4. Care este mirosul pe care nu il suporti? Prea multe ca să le pomenesc într-o listă. 5. Consideri cumva ca mai exista un program interesant la televizor? Meerkat Manor 6.Cat de veche este perechea ta preferata de blugi? 3 ani şi tocmai a fost masacrată, adică tăiată scurt şi franjurată, ca să o port prin casă, asortată la ciorăpei din lână multicolori. Mă despart greu de fleacurile cu valoare sentimentală. Prinţul consort ştie. 7. Numeste prima poezie invatata. “Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros, Se plimba o coţofană Când în sus şi când in jos….” clar e Bivolul şi coţofana, de George Topârceanu De aceea nu mă impresionează masculii de peste 100 kg, oricât ar fi de fioroşi… 8. De ce crezi ca barbatii isi dezvelesc/mangaie burta in public? Dreptul omului! Bine că mângăierea nu coboară, din obişnuinţă, prin alte zone geografice, mai calde. Nu de alta dar ar leşina domniţele aflate în raza de acţiune. 9. Care este cea mai frumoasa amintire cu parintii sau familia ta? Încă adun în tolbă, nu trăiesc din amintiri. 10.Esti dispus sa faci compromisuri pentru cei dragi? Always!
un fir de trandafir pt D.G. Calinescu A fost distractiv. Mulţumesc pt chestionar.Ajută la cunoaşterea de sine Îmi pare rău că nu am timp să mă prind în joc. Poate altădată…

14 comentarii:

  1. Va multumesc pentru efortul depus, dar si pentru trandafir(imi plac). Maturitatea si imaturitatea ne este specifica indiferent de virsta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu a fost nici un efort, mai mult a durat postarea în sine. Tehnica, bat-o vina! Îţi mulţumesc pentru că ai făcut, încă o dată, diferenţa. (Pe principiul urma scapă turma…) Am văzut adesea jocul, dar e altceva când te angajezi emoţional, mai ales dacă vrei să fii sincer, măcar cu tine. Aşa că m-ai pus acum într-o postură ce trebuia înţeleasă, ajutându-mă în 2 direcţii simultan.
    E ciudat cum reuşeşti să transmiţi un mesaj afectiv atât de puternic în spaţiul virtual. Nu numai prin ceea ce scrii, ci şi prin modalităţile de reacţie. Teoria “magnetismului” în spaţiul virtual e pe cale de a se naşte. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Teoria “magnetismului” e sigura? Fara prescriptie medicala? Am analizat cu interes raspunsurile si mi-am inchipuit reactiile. In acelas timp, m-am bucurat pentru ca am fost util intr-o oarecare masura.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ex. Verifică prin blogul melidonium, vezi cortegiul de admiratori cu like-uri puse pt postările tale, în raport cu alte materiale anterioare. Am citit chestii faine pe acolo, inclusiv poezii, cu stil, emotie, talent. Domnite firave, cu suflet mare. Nu trec dincolo de ecranul calc, sa traga cititorul de maneca pt un like.De acord, sunt de interiorizat, nu de etalat, dar...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cit adevar! Un adevarat reporter care a sesizat esenta! Nici eu nu am dat atata importanta evidentei. Cred ca de aceea au scos acele "like" ale mele. Doar ca, le-am cerut sa precizeze sursa(mesaje care nu au fost postate), lucru care se pare ca i-a cam deranjat. Inca o data "jos palaria".

      Ștergere
    2. nu sunt reporter :) doar observator cu putintica metoda

      Ștergere
    3. Lasati! Mai citim si noi!

      Ștergere

    4. Arici Pogonici...probabil!

      Lamentabilă tentativă de a îmbârliga oamenii pe bloguri.

      Ștergere
    5. Completare didactică:
      Subliniez, ca să fie clară discuţia (şi nu te mai oboseşti data viitoare să iei peste picior - prin manevre care nu îţi fac cinste - nici pe “Doamna Muşatinia”, nici pe subsemnata), că sunt creaţii mult mai valoroase pe melidonium. Cititorii obişnuiţi ai blogului melidonium nu postează like-uri aiurea-n tramvai. Se raportează la un spaţiu cultural, pe care îl cunosc, în care relaţionează virtual şi direct.
      Trimiterea mea de mai sus, să te verifici prin like-urile de pe melidonium, era pt a te face atent la reacţiile pe care le determini în spaţiul virtual, respectiv înclinaţia unora de a merge în turmă, punând like la postări din obişnuinţă şi simpatie. În cazul tău, stimate DGC, like- urile de pe melidonium sunt din partea celor ce vin în cortegiul admiratorilor de pe blogul tău. (traşi de atenţie prin sistemul reblog)

      Ștergere
    6. Nu am avut nici cea mai mica intentie de a imbârliga, discutia a pornit de la lipsa like-urilor, si nu pentru ca m-ar interesa, dar sesizasem doar ca disparuse semnul LIKE de la postarile poeziilor mele, iar la mesajele trimise nu mi se raspunsese.
      Cit despre Melidonium, nu am luat peste picior pe nimeni si nici nu am contestat valoarea creatiilor postate.

      Ștergere
  5. Îmi amintesc eforturile mele de a obtine stergerea mesajelor de pe un blog anume

    RăspundețiȘtergere
  6. Paritatea este de 1/100. Sunr in dezavantaj vizibil.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-ai pentru ce. Înţeleg din manevrele tale că doreşti să contribui la studiul meu despre bloguri.

      Ștergere