Taxi driver

Ca fiecare generaţie înaintea mea observ trecerea timpului prin schimbările ce se petrec în jur. Aparent marginal existenţei cotidiene, obişnuitul taxi luat în mare grabă dimineaţa e la îndemână, mai ales de când avem firme serioase în urbe. Prestări servicii şi atât! Ei bine, diferenţa o face întotdeuna şoferul de taxi. De mai bine de un an simt schimbarea, o dată cu tinerii care s-au angajat în lipsă de altceva mai bun. Chiar şi între ei sunt diferenţe sensibile: unii taciturni şi nervoşi considerând probabil că merită mai mult (au scăpat ocazia de a ajunge şofer de tir), alţii nemulţumiţi dar vorbăreţi nevoie mare (absolvent de facultate ce a prins o slujbă temporară). Între un scrâşnet de frână şi o groapă luată în plin îmi povestesc frustrarea zilei. Nimic de zis nu am timp să mă plictisesc, însă notez preocuparea excesivă pentru propria persoană şi mai puţină grijă de a-şi face meseria, fie ea şi provizorie. Aici patronul ar trebui să fie interesat de modul în care servesc şi relaţionează dumnealor. Eu mai puţin....sunt doar un client între atâţia alţii. Dar mie îmi lipsesc „bătrânii”! Ei îmi făceau întotdeuna ziua mai frumoasă, cu o politeţe desprinsă din alte vremuri, mă copleşea căldura cu care îmi spuneau bună dimineaţa. Mă cunoşteau atât de bine încât ştiau cu precizie chirurgicală când e cazul să tacă ori să vorbească, uneori ofereau un zâmbet complice în retrovizoare, chiar mai mult de atât, dacă eram tristă căpătam şi gluma care mă binedispunea pentru toată ziua. Dacă eram singură mă întrebau unde e soţul: iar are program de voie? Cu experienţa de o viaţă, tratau clientul de parcă îl legănaseră de pe când era în scutece. Nu era doar meserie învăţatâ în ani mulţi. Avuseseră viaţă grea. Îmi amintesc de unul dintre ei, cel mai şugubăţ, care crescuse în orfelinat şi trecuse prin multe încercări. Asta nu-l acrise, nu-l îndepărtase de oameni, ci dimpotrivă. Altul semăna leit cu un actor din M.A.S.H. şi culmea avea aceeaşi doză de umor. O adevărată încântare să petreci 5 sau 10 minute în compania lor. De când s-au pensionat îi întâlnesc uneori pe stradă şi ne salutăm cu plăcerea revederii unei cunoştinţe dragi. Îmi lipsesc... Altă lume!